Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța au dispus, în urmă cu două zile, reținerea pe timp de 24 de ore față de Nicolae Brânză, în vârstă de 74 de ani, cioban la o stână de oi din satul Topalu, județul Constanța, cercetat pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de omor.
- Publicitate -
Potrivit procurorilor, în seara zilei de 5 februarie, la stâna ce aparține unei persoane din localitatea Topalu, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în cursul unui conflict spontan generat de o conversație contradictorie, Nicolae Brânză l-a înjunghiat pe colegul său de muncă de la stână, în regiunea toracică. În urma loviturii, victimei i-a fost cauzată o plagă la nivelul hemitoracelui stâng, leziune vindecabilă într-un număr de circa 15 zile de îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie.
În cauză, a fost formulată propunere de arestare preventivă față de inculpat pentru următoarele 30 de zile, propunere ce a fost admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța.