Constănțeni arestați pentru trafic de minori și proxenetism

de Teodora MÎNDRU Duminică, 22 Martie 2015 302
Magistrații Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Vasile-Ionuț Feraru, Claudiu Ceornei și Georgiana Liuță, toți trei fiind bănuiți de trafic de minori și proxenetism. 

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) Constanța au efectuat, vineri, cinci percheziții în localitățile Ciocârlia și Siminoc pentru depistarea unor persoane bănuite de trafic de minori și proxenetism. 

La finalul descinderilor, mascații au ridicat doi bărbați și o femeie, care au fost duși la sediul DIICOT pentru audieri. Suspecții au fost reținuți și prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Potrivit anchetatorilor, din octombrie 2013 și până în prezent, inculpații au racolat mai multe tinere în vederea practicării prostituției. Clienții erau găsiți cu ajutorul anunțurilor postate pe internet, care făceau reclamă la saloane de masaj.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei