Consumatori de droguri trimiși în judecată

de Cuget Liber Miercuri, 12 Noiembrie 2008 1343
Procurorii DIICOT Constanța au dispus trimiterea în judecată a mai multor tineri care sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de consum de droguri de risc și de mare risc. Potrivit procurorului Dumitru Uzun, șeful Serviciului DIICOT Constanța, într-unul din dosare au fost trimiși în fața judecătorilor, în stare de libertate, Vasile Alexandru Dumitru și Alexandru Cornel Ștefan, ambii de 19 ani, din București. În sarcina lor s-a reținut că, la data de 16 august 2008, în timp ce se aflau în stațiunea Vama Veche, cei doi au fost depistați de polițiști având asupra lor 180 grame rezină de canabis, 85 grame de canabis, două comprimate de ecstasy (MDMA), 2,4 grame de cocaină și patru doze de LSD. Cei doi ar fi declarat procurorilor că drogurile le aparțineau și că le-ar fi cumpărat din București de la persoane necunoscute. Într-un alt dosar, a fost trimis în judecată Robert Gabriel Ciucescu, din București, pentru consum de droguri de risc și mare risc. Șeful Serviciului DIICOT Constanța, procuror Dumitru Uzun, a declarat că, în noaptea de 2 spre 3 august a.c., în stațiunea Saturn, tânărul a fost depistat având asupra sa șase comprimate de ecstasy, 0,5 grame de canabis și trei țigări din canabis și tutun. Alături de Ciucescu mai era Florin Ivan, un alt tânăr la care s-au găsit doar trei comprimate de ecstasy. În cazul lui, procurorii au aplicat doar o amendă administrativă. Ambele cazuri au ajuns pe rolul Tribunalului Constanța, judecătorii urmând a dispune primul termen de judecată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei