Peste 540 de elevi din instituțiile de învățământ liceal și postliceal ale Forțelor Navale au marcat luni, 14 septembrie, deschiderea noului an școlar 2020-2021, cu respectarea normelor actuale de protecție împotriva răspândirii și infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Aproximativ 360 de elevi de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” și peste 180 de elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu” au participat la o ceremonie de ridicare a Drapelului Național la catarg, în acordurile Imnului Național, după care și-au ocupat locurile în bănci și au primit de la cadrele didactice informațiile cu privire la derularea procesului de învățământ.
- Publicitate -
Locțiitorul șefului Statului Major al Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Cristian Lișman, a fost prezent în cele două instituții de învățământ și a transmis elevilor militari mesajul conducerii Forțelor Navale.
Cei mai tineri marinari au avut prilejul de a asista la conferirea „Emblemei de Onoare a Statului Major al Apărării” contraamiralului de flotilă în retragere Niculae Ștefan, fost comandant al Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza”. Distincția militară i-a fost înmânată marinarului octogenar de către directorul adjunct al Statului Major al Apărării, colonel inginer Mocanu Leonard, prezent, la Constanța, la deschiderea anului școlar.