Articole vestimentare, încălțăminte și articole de marochinărie susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 63.000 de lei, confiscate de către polițiștii de frontieră la Mangalia.
- Publicitate -
Autoritățile din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autoturism, 179 de articole vestimentare, încălțăminte și articole de marochinărie estimate la o valoare de peste 63.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute.
Conform informațiilor transmise de Grada de Coastă, la data de 14 ianuarie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat un control asupra unui autoturism înmatriculat în Polonia, condus de către un cetățean bulgar.
Astfel, oamenii legii au descoperit în mijlocul de transport 179 de articole vestimentare, încălțăminte și articole de marochinărie care purtau însemnele unor mărci cunoscute, probabil contrafăcute.
Conducătorul autoturismului nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Bunurile, în valoare totală de peste 63.000 de lei, dacă erau comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.