Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Controale OPC și DSVSA, cu sprijinul polițiștilor constănțeni

de Sorin HULUBEI Marţi, 08 August 2017 215 < 1 min citire
Controale OPC și DSVSA, cu sprijinul polițiștilor constănțeni
În perioada 31 iulie - 6 august, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al IPJ Constanța, alături de reprezentanti ai OJPC și DSVSA Constanța, au continuat acțiunile de verificare în stațiunile de pe litoralul românesc.
Astfel, au fost verificate 22 de societăți comerciale, dintre care 11 unități turistice, fiind aplicate 18 sancțiuni contravenționale în cuantum de 97.000 lei. Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în cuantum de 1.025 lei, reprezentând produse textile, produse alimentare și băuturi spirtoase. De asemenea, au fost constatate 3 infracțiuni privind încălcarea dreptului de autor și alte drepturi conexe.
Ca și exemplu, amintim de sancționarea unei unități de alimen-tație publică situată în nordul stațiunii Mamaia, în data de 6 august, unde au fost constatate mai multe nereguli.
Echipa comună a organelor de control a aplicat o sancțiune contravențională de 12.000 lei. Astfel de acțiuni în cooperare vor continua.
Taguri
Articolul anterior Distracție cu prafuri, ecstasy și marijuana, în stațiunile de la malul mării
Articolul următor Ce modificări aduce noul Cod al Muncii. Patronilor li se poate sista activitatea dacă au angajați la negru

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei