Miercuri, în jurul orei 23, un echipaj de jandarmi aflat în patrulare în Medgidia, în apropierea subunității, a observat un copil singur, cu vârsta de aproximativ 10 - 12 ani, care se plimba dintr-un loc în altul, pentru a se încălzi. Deoarece era o oră târzie și băiețelul tremura de frig, jandarmii l-au întrebat unde locuiește, dacă s-a pierdut, cum îl cheamă și de ce umblă singur prin oraș. Copilul a declarat inițial oamenilor în uniformă că stă în apropiere și că a ieșit să cumpere un suc.
- Publicitate -
Jandarmii l-au condus la sediul subunității din Medgidia, i-au dat un ceai cald și ceva de mâncare. Ulterior, Liviu Adrian B., de 12 ani, le-a declarat jandarmilor că locuiește în Medgidia și este crescut în prezent de bunici, având în vedere că părinții lucrează în Spania. Cum în ultima perioadă nu mai primise niciun semn de la mama și tatăl lui, băiețelul a spus că a fugit de acasă. În mo-mentul în care a fost găsit de jandarmi, era deja plecat de trei zile, a mai precizat minorul.
În urma unor prime verificări, jandarmii au stabilit că băiețelul nu a fost victima nici unei agresiuni în intervalul de timp în care a fost lipsit de supraveghere. Dată fiind ora târzie și faptul că nu a putut oferi detalii legate de adresa de domiciliu, copilului i s-a pus la dispoziție un pat, pentru a înnopta.
Ieri, la primele ore ale dimineții, minorul a fost dus la domiciliul bunicilor și dat în grija acestora. Numai că, la numai o oră, jandarmii l-au găsit pe băiat tot pe străzi, fugit de acasă. În aceste condiții, jandarmii din Medgidia au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului Constanța, care a dispus internarea de urgență a minorului într-un centru de plasament. Înainte de a ajunge la Constanța, băiețelul a fost consultat de un medic, care a constatat că acesta este suspect de TBC, motiv pentru care s-a decis internarea lui în Spitalul din Medgidia. "Nu puteam duce un copil bolnav în colectivitate. Întâi va trebui să lămurim starea sănătății lui și apoi îl vom interna la Adăpostul de zi și noapte din Constanța. Ulterior, specialiștii noștri vor demara cercetări pentru a stabili de ce minorul fuge de la bunici, se va efectua o anchetă socială și, în funcție de rezultate, i se va decide soarta", a declarat Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și pentru Protecția Copilului.