Cresc prețurile la Medicina Legală. Cât va costa o autopsie

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 07 Octombrie 2019 2179
Cei care au nevoie de expertize, constatări, certificate sau alte documente medico-legale vor scoate mai mulți bani din buzunar. Ministerul Sănătății a realizat un proiect de hotărâre, supus atenției opiniei publice până pe 10 octombrie, privind aprobarea noilor tarife pentru documentele și serviciile de la nivelul instituțiilor de medicină legală. 

Se impune precizat că prețurile pentru serviciile de medicină legală nu au fost modificate din 2006. Dr. Marius Popa, șeful Serviciului de Medicină Legală Constanța, a precizat pentru "Cuget Liber" că modificarea propusă prin proiectul de hotărâre este, în fapt, o indexare a tarifelor. 

Astfel, potrivit propunerii guvernanților, prețul perceput pentru examinarea persoanelor pentru constatarea leziunilor traumatice va crește de la 38 de lei la 55 de lei, prețul pentru examinarea pentru constatarea virginității, a deflorării sau a sarcinii va crește de la 50 la 72 de lei, în vreme ce examinarea medicală în vederea autorizării pentru deținerea și purtarea armelor și munițiilor va costa 158 de lei (de la 110 lei, în prezent). 

Mai mulți bani vor plăti instituțiile și pentru examinarea persoanelor pentru evaluarea capacității de conducere auto, de la 63 lei la 91 lei, cât și pentru recoltarea de probe biologice pentru alcoolemie – de la 26 lei la 37 lei. 
Prețurile vor crește și la autopsii, de la 302 lei la 435 lei pentru cazurile medico legale, de la 390 lei la 562 lei, pentru autopsierea cadavrelor în putrefacție, a fetușilor, nou-născuților sau a cadavrelor exhumate. 

Pentru păstrarea cadavrelor în camera frigorifică, tariful pentru 24 de ore va crește de la 38 la 55 de lei. 
Creștere însemnată este propusă pentru analiza pentru stabilirea paternității pe baza testului ADN, de la 3600 lei, la 5184 lei. 
"În prezent, tarifele pentru efectuarea expertizelor, a constatărilor și a altor lucrări medico legale sunt aprobate prin HG 1609/2006. Aceste tarife au fost stabilite în contextul legislativ și economico financiar din perioada anterioară elaborării și intrării în vigoare a Codului Penal, perioadă caracterizată totodată printr-un nivel ridicat al inflației. Actualizarea tarifelor prestațiilor medico-legală este necesară din mai multe motive: perioada relativ îndelungată parcursă de la stabilirea cuantumului tarifelor, procentul de inflație de 44% în perioada 2006 – 2018, prevenirea și rezolvarea unor neînțelegeri între instituții în ceea ce privește plata contravalorii prestațiilor efectuate", au arătat reprezentanții Ministerului Sănătății. 
Cei interesați pot consulta și trimite observații pe marginea proiectului până pe 10 octombrie, pe adresa [email protected].

Taguri

Comentează știrea

Eori
27 mai

Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Aceste Video-uri Despre Medicină, Până La De Final, Și Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume, Poate În Acest Fel Politicienii Vor Face Investiții În Modernizarea Și Construcția De Spitale Și Facultăți De Medicină În România, Tot Odată Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România, Adică Să Nu Mai Existe Șpagă În Spitalele Din România, I-ar Doctorii Și Doctorițele Să-Și Cunoască Meseria La Perfecție, I-ar În Acest Fel România Devine O Țară Mai Bună, Deoarece Lumea S-a Saturat De Criminali Și Criminale Pe Medicină; La Pușcărie Cu Criminalii Și Criminalele Pe Medicină. Mai Mult De Atât Doctorii Și Doctorițele Ar Trebuii Să Știe Să Opereze Oameni Și Copii Și Să Vindece Oameni Și Copii, Adică Doctorii Și Doctorițele Trebuie Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie, La Fel Și Farmaciștii Și Farmacistele Să Știe Și Practică Pe Lângă Teorie. România Are Nevoie De Mulți Medici Buni, Nu De Criminali Și Criminale Pe Medicină Care Omoară Oameni Și Copii, În Loc Să Vindece Oameni Și Copii ! Mai Mult De Atât Șpaga Trebuie Să Dispară Definitiv Din România: https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F https://m.youtube.com/watch?v=vBZocDYVR6Q https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh Trimiteți Mai Departe Aceste Informații, Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei