Tinerii constănțeni nu mai trebuie să meargă până la magazinele de vise pentru a-și cumpăra un pliculeț de etnobotanice. Le pot achiziționa de pe Internet sau de la băieții care îi ademenesc cu "fericire chimică" la poarta unității de învățământ.
- Publicitate -
Comisarul șef Aurelian Pavel, șeful Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Constanța, spune că structura în fruntea căreia se află nu are competență pentru sancționarea celor care comercializează astfel de produse. Cu toate acestea, ofițerii de la Crimă Organizată nu stau cu mâinile în sân, ci supraveghează îndeaproape școlile constănțene.
"Etnobotanicele sunt, în mare parte, legale, astfel că nu sunt în competența noastră, noi putem doar să participăm la prevenirea feno-menului, alături de alte instituții abilitate, precum alte structuri ale Poliției, Protecția Consumatorilor, Garda Financiară sau la organizarea și prinderea în flagrant a suspecților. Supraveghem însă toate locurile unde își petrec tinerii timpul, inclusiv unitățile de învățământ, mai ales liceele și unitățile de învățământ superior", a afirmat comisarul șef.
Pavel a adăugat că primesc sesizări inclusiv de la profesorii îngrijorați de extinderea fenomenului: "Avem unitățile școlare sub supraveghere și colaborăm cu reprezentanții lor. Așteptăm și chiar primim mesaje de la colegii consumatorilor, de la profesori sau de la directorii instituțiilor de învățământ".
Drept urmare, săptămâna trecută, ofițerii de la Crimă Organizată l-au surprins în flagrant pe Dan Pluteanu, de 22 de ani, în poarta Grupului Școlar "Lazăr Edeleanu" din Năvodari, în timp ce încerca să vândă etnobotanice elevilor. Asupra lui au fost găsite 15 pliculețe cu plante măcinate, cel mai probabil "maraciuca" (termen folosit de consumatori). Polițiștii din Năvodari, care au preluat cercetările, urmează să efectueze o expertiză pentru a stabili dacă într-adevăr este vorba de etnobotanice.
Astfel de acțiuni vor mai fi întreprinse, au arătat oamenii legii, dând asigurări că sunt în permanență cu ochii pe școlile constănțene.