Liberalul Cristian David, fost ministru al Administrației și Internelor în Guvernul Tăriceanu, este vehiculat ca posibil ministru de Interne, printr-un transfer de portofolii între PSD și PNL, au declarat, luni, pentru Mediafax, surse politice. Vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcția de ministru al Internelor, au declarat, pentru Mediafax, surse social-democrate.
- Publicitate -
Anterior, surse social-democrate declarau că vicepreședintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcția de ministru al Internelor. Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator. El este vicepreședinte al Senatului și membru al Comisiei juridice a acestui for legislativ.
Guvernul a anunțat că premierul Victor Ponta va merge la Palatul Cotroceni, la ora 12.00, pentru a-i prezenta președintelui interimar, Crin Antonescu, propunerile privind posturile de ministru de Interne și ministru delegat al Administrației.