Magistrații de la Tribunalul Constanța au dispus, vineri, amânarea dosarului în care Dănuț-Maricel Mustață, Daniel-Lili Dediu și Nicolae Dănilă sunt judecați pentru tentativă de omor asupra omului de afaceri Liviu Dorin Bamburic. La dosarul cauzei, avocatul lui Bamburic a depus o adresă în care anunță instanța că a reziliat contractul cu partea vătămată Bamburic. De partea cealaltă, avocatul celor trei inculpați, Dumitru Hagiu, a anunțat de asemenea instanța că nu se poate prezenta pentru că are trei dosare la Tribunalul Galați, printre care unul cu inculpați arestați
- Publicitate -
Pentru termenul următor, din data de 25 iunie, instanța a dispus să fie citat martorul Cristian Fălcuș, zis "IPU", pentru care, de altfel, procurorii au disjuns cercetările în momentul trimiterii în judecată a celor trei inculpați din acest dosar.
Potrivit rechizitoriului, Mustață a încercat să îl omoare pe omul de afaceri constănțean Liviu Dorin Bamburic, care a fost împușcat cu nouă focuri de armă, la mijlocul lunii ianuarie 2008.
Bărbatul a fost ajutat de ceilalți doi indivizi, care îl urmăriseră pe Bamburic în mai multe rânduri, în încercarea de a pune la punct un plan perfect pentru comiterea faptelor. Pe 16 ianuarie 2008, cei trei l-au urmărit pe Bamburic și, la intrarea în locuință, Mustață l-ar fi împușcat. După mai multe intervenții chirugicale, Bamburic a scăpat cu viață.