Duminică, 07 Iunie 2026

CSM a primit sesizarea Comisiei juridice a Senatului în legătură cu dosarele Păcuraru și Șereș

de Cuget Liber Miercuri, 07 Mai 2008 318 1 min citire
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a primit, ieri, sesizarea Comisiei juridice a Senatului referitoare la dosarele Păcuraru și Șereș, documentul fiind repartizat Direcției de Legislație din cadrul instituției, care va formula un răspuns.
"După redactarea punctului de vedere al CSM, în măsura în care nu există impedimente legale, Consiliul va face public răspunsul pe care îl va da Comisiei juridice a Senatului", a declarat, ieri, judecătorul Cecilia Morariu, purtătorul de cuvânt al Consiliului Superior al Magistraturii.
Membrii Comisiei juridice din Senat au făcut o cerere, în data de 30 aprilie, către Consiliul Superior al Magistraturii și Serviciul Român de Informații, pentru a pune la dispoziție mandatele de interceptare în dosarele fostului ministru al economiei, Codruț Șereș, și al ministrului muncii, Paul Păcuraru.
În adresa formulată către CSM, Comisia juridică a solicitat Consiliului să precizeze dacă au fost respectate dispozițiile Codului de Procedură Penală cu privire la administrarea probelor în cauză, la  interceptarea și înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor prin telefon sau prin orice mijloc de comunicare.
De asemenea, senatorii juriști au cerut să afle dacă, în cursul cercetării penale, părțile au făcut plângeri în legătură cu modul în care s-a efectuat urmărirea penală și cu modul în care aceste cereri au fost rezolvate. În plus, senatorii juriști au cerut CSM să se pronunțe dacă urmărirea penală a fost efectuată în condiții de confidențialitate și ce măsuri s-au luat pentru respectarea acestui principiu, în vederea garantării dreptului fiecărei părți la un proces echitabil.
DNA a solicitat Senatului, la mijlocul lunii aprilie, avizul privind începerea urmăririi penale a senatorilor Paul Păcuraru și Codruț Șereș.
Articolul anterior Romania to witness a 7% economic growth in Q1, finance minister mulls
Articolul următor Europenii apelează la Solvit, când au probleme pe piața unică

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei