Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii spune că a luat act cu îngrijorare de declarațiile publice ale premierului Viorica Dăncilă din plenul Parlamentului European cu privire la funcționarea sistemului judiciar din România.
- Publicitate -
"Secția pentru procurori, cu majoritate, a luat act cu îngrijorare de declarațiile publice ale prim-ministrului din data de 3 octombrie 2018, din plenul Parlamentului European, privind funcționarea sistemului judiciar din România. Acreditarea ideii că prin îndeplinirea de către procurori a obligației legale de a înregistra orice sesizare adresată de justițiabili, inclusiv plângerile vizând magistrații (peste 99% din aceste dosare penale au la bază o astfel de modalitate de sesizare), se creează un sistem de presiune asupra magistraților vizați de aceste plângeri reprezintă o afirmație gravă, nesusținută factual și nepermisă într-un stat de drept. Atribuirea unor conotații negative generale soluțiilor de achitare, care în România se încadrează în limitele normale la nivel european, este un demers de natură a decredibiliza întreaga activitate a Ministerului Public", se arată într-un comunicat al CSM, transmis, astăzi, Agerpres.
Secția pentru procurori a CSM subliniază că toate probele administrate în cursul urmăririi penale sunt supuse evaluării, sub aspectul legalității, numai judecătorilor.