La data de 10
august a.c., în jurul orei 08.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului
Constanța - Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul
Alexandru Lăpușneanu, a avut loc un accident rutier (tamponare). Polițiștii
deplasați la fața locului au constatat că impactul a avut loc între două
autoturisme.
În cazul unuia
dintre conducătorii auto, un barbat de 75 de ani, în urma testării cu aparatul
din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor
psihoactive. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate medicală pentru
recoltarea de probe biologice.
Totodată,
polițiștii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere internațional
necesar pentru a putea conduce pe drumurile publice din România, cel prezentat,
pentru control, fiind un permis de conducere eliberat de către autoritățile
americane.
La data de 9
august a.c., în jurul orei 14.10, polițiști din cadrul Poliției Municipiului
Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe bulevardul
Alexandru Lăpușneanu, a avut loc un accident rutier (tamponare).
Polițiștii
deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 69 de ani, ar fi fost
implicat într-o tamponare, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, intersecție cu
strada Soveja.
Conducătorul
auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În urma
testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila
prezență a substanțelor psihoactive. Ulterior, acesta a fost condus la o
unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu
exactitate a consumului unor substanțe interzise.
La data de 9
august a.c., în jurul orei 15.30, polițiști din cadrul Serviciul de Siguranță
Rutieră Constanța au identificat un bărbat, de 56 de ani, care ar fi condus un
autoturism pe DN 39, dinspre localitatea Lazu cătrea A4.
Conducătorul
auto a fost testat cu aparatul din dotare și au reieșit indicii cu privire la
posibila prezență a substanțelor psihoactive. Ulterior, acesta a fost condus la
o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
La data de 9
august a.c., în jurul orei 23.45, polițiști din cadrul Poliției Năvodari au
identificat un bărbat, de 49 de ani, care ar fi condus un autoturism pe strada
Principală, în localitatea Corbu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost
testat cu aparatul etilotest, rezultatul
fiind 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a
fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în
vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.