Oamenii legii au trecute în fișa postului nenumărate atribuții, în special să se asigure de siguranța cetățeanului. Mulți
- Publicitate -
dintre ei o fac din plăcere și se dedică trup și suflet meseriei pe care o au. Oamenii legii rezolvă conflicte între vecini, prind hoți, tâlhari, criminali și scot la iveală fapte de corupție. Însă, se pare că polițiștii au și o altă atribuție: de a face pe recuperatorii, fără voia lor.
Nu de puține ori, resursele poliției au fost consumate pe nimic. În urma unor sesizări din partea doamnelor sau domnișoarelor care reclamau că au fost agresate, oamenii legii demarau o amplă anchetă. Așa se face că polițiștii muncesc zi și noapte pentru a face lumină într-un caz de viol și ajung într-un final să nu facă nimic. Asta după ce resursele lor sunt consumate și după ce muncesc fără oprire, într-un final, victima ajunge să se împace cu agresorul. Nu ar fi nimic ilegal, deoarece, potrivit Codului Penal, în cazul violului se poate aplica împăcarea părților.
Partea gravă este că oamenii legii trag în niște dosare, unde victimele nu se înțeleg cu clienții la bani și apoi reclamă că au fost violate. După ce plângerea este depusă și în atenția anchetatorilor, agresorul decide să plătească cât trebuie pentru a nu ajunge după gratii, astfel că cei doi ajung la o înțelegere. Astfel, polițiștii rămân la mijloc cu titlul de… recuperatori.
v v v
Un caz în care oamenii legii au lucrat la foc continuu și apoi au aruncat totul pe apa sâmbetei s-a petrecut în luna martie a acestui an. O constănțeancă a reclamat că a fost violată de un bărbat de 38 de ani, fost polițist. Fapta s-ar fi petrecut în apartamentul lui, însă ea s-a împotrivit total. Victima le-a spus anchetatorilor că a petrecut cu agresorul și mai mulți prieteni într-un club din Constanța, iar la plecare, în jurul orei 07.00, s-a dus la domiciliul suspectului pentru a bea o cafea și a mai discuta. Acolo, fostul polițist ar fi bătut-o și obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Bărbatul și-a luat măsuri de precauție și a amenințat-o că este polițist și nimeni nu va mișca un deget pentru ea.
Polițiștii i-au percheziționat locuința, l-au reținut, au întocmit dosar penal și actele pentru a fi propus magistraților cu propunere de arestare preventivă. Ajuns în fața instanței, bărbatul a primit 30 de zile după gratii, doar că nu a stat decât una.