Vineri, 05 Iunie 2026

Cum își sărbătoresc ziua jandarmii constănțeni

de Andreea ILIESCU Luni, 30 Martie 2015 197 < 1 min citire
Cum își sărbătoresc ziua jandarmii constănțeni
În acest an, pe data de 3 aprilie se împlinesc 165 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române. Pentru marca-rea acestui moment aniversar important pentru arma militarilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Constanța și Gruparea de Jandarmi Mobilă Tomis Constanța organizează o serie de activități. Astfel, vineri, cu începere de la ora 8, la sediile unităților se arborează Drapelul Național, în acordurile Imnului de Stat. După acest moment, se va da citire ordinului privind avansarea în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad, a jandarmilor din cele două unități care au obținut rezultate meritorii în activitatea desfășurată. 
În perioada 06 -10 aprilie, în cadrul activităților organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, militarii vor fi alături de elevii din instituțiile de învățământ din județul Constanța. Având în vedere faptul că în această perioadă se desfășoară și programul "Școala Altfel: Să știi mai multe să fii mai bun", jandarmii constănțeni vor prezenta o serie de exerciții demonstrative de autoapărare, câinii de serviciu dar și ateliere de prezentare a tehnicii din dotare. Activitățile se vor desfășura la Palatul Copiilor din muni-cipiul Constanța, dar și la instituțiile de învățământ din Medgidia, Mangalia, Năvodari, Cernavodă. 
Taguri
Articolul anterior Delta Dunării sau insulele Madeira? Unde petrec constănțenii Sărbătorile Pascale
Articolul următor Pește de vânzare, direct din mașină

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei