Un bărbat de 41 de ani și-a pierdut viața, în această dimineață, la Murfatlar, după ce un mal de pământ s-a prăbușit peste el. Evenimentul a avut loc pe strada Matei Corvin, între numerele 11 – 16, unde se executau lucrări de canalizare de către firma SC OG Consulting Trust SRL București.
- Publicitate -
Cercetările efectuate de polițiști și inspectori ai ITM au scos la iveală faptul că, pe la ora 10,20, un muncitor necalificat, Lucian Mărgărit, de 41 de ani, a coborât într-un șanț cu adâncimea de aproximativ șase metri pentru a dezlega chinga de prindere a cadrului metalic ce era poziționat pe fundul șanțului, moment în care malul de pământ s-a surpat și l-a surprins pe muncitor. Lucian Mărgărit a fost prins sub malul de pământ, iar până au reușit să-l scoată pompierii, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l aduce la viață. Cercetările continuă de către o comisie formată din inspectori de muncă și polițiști din cadrul Secției de Poliție Oraș Murfatlar pentru a se stabili împrejurările și cauzele producerii evenimentului.