Nu mai puțin de patru autoturisme au fost implicate, astăzi, într-un accident rutier care a avut loc la primul sens giratoriu de pe drumul ce leagă Ovidiu de Constanța, din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate.
- Publicitate -
Potrivit oamenilor legii, Cristian Busuioc, de 20 de ani, din Ovidiu, care conducea un autoturism marca Volkswagen Polo, pe DN 2A, dinspre Constanța spre Ovidiu, la primul sens giratoriu de la Ovidiu spre Constanța, nu a acordat prioritate intrând în coliziune cu un autoturism marca Suzuki, condus de Dorin Iftimie, de 30 de ani, din Constanța, pe care-l proiectează în afara părții carosabile.
După impact, Volkswagen-ul Polo a pătruns pe sens opus unde a intrat în coliziune cu un autoturism marca Peugeot, condus de Adrian Tâmpău, de 32 de ani, și cu o Skoda Octavia, condus de Dănuț Beregoi, de 41 de ani. Singura persoană rănită a fost șoferul mașinii Suzuki, care a fost transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.