Cum sunt apărați polițiștii ultragiați? "Protecția juridică este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!"

de Florentina BOZÎNTAN Vineri, 18 Noiembrie 2022 1895
Polițiștii ar trebui să primească asistență juridică în situațiile când sunt ultragiați. Astfel este prevăzut în Statutul Polițistului, însă, așa cum au subliniat în repetate rânduri sindicaliștii de la SNPPC, „această protecție juridică este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire”. Ba mai mult, la Constanța, cazuri de ultraj împotriva polițiștilor au ajuns să se prescrie, pentru că cercetările au înaintat cu lentoare. Drept pentru care, atrag atenția sindicaliștii, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să verifice cum de s-a putut ajunge la prescripție.
„Dacă un dosar penal se prescrie în timp ce se află în lucru la un polițist, este dezastru: procurorii fierb, se pune problema retragerii avizului de poliție judiciară, inclusiv sancționarea pecuniară și cercetarea disciplinară a polițistului în cauză”, arată conducerea Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC). Dar când părțile vătămate în dosarele penale sunt polițiști, victime ale infracțiunii de ultraj, de ce nu se iau măsuri când faptele ajung să se prescrie pentru că cercetările se desfășoară cu lentoare?, atrag atenția sindicaliștii. Drept pentru care, arată reprezentanții SNPPC, Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să ia măsuri și să facă verificări.
„Consiliul Superior al Magistraturii ar trebui să intre pe fir”
„În cazul unui ultraj, persoana fizică aflată în «interiorul uniformei» este cea care suferă vătămarea corporală sau amenințarea cu acte de violență. Dar uniforma și calitatea de organ al Poliției Române - reprezentant oficial al legii - sunt cele supuse agresiunii, de fapt, prin infracțiunea de ultraj. Din păcate, instanța, în cazul de față, este cea care a constatat prescrierea a două fapte de ultraj, instrumentate cu lentoare de către unitatea de parchet competentă. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), prin Inspecția Judiciară, ar trebui să intre pe fir, să verifice și să ia măsuri împotriva celor care au pus umărul, cu sau fără voință, la împlinirea termenului de prescriere, indiferent cine sunt aceștia și ce calitate au: procuror sau judecător, pentru că în joc nu este numai persoana fizică amenințată, ci autoritatea statului, care, pe fondul unor astfel de slăbiciuni, scade precum cotele apelor Dunării, vara, pe timp de secetă. Mulți își doresc, pe bună dreptate, autoritate, eficiență, promptitudine, solicitudine, curaj din partea polițiștilor, în aplicarea fermă a legii. Cu astfel de situații juridice (prescrierea ultrajului), în care infractorului nu i se întâmplă nimic, nu mergem în direcția bună, sănătoasă, a unei societăți care pedepsește exemplar ultrajul, ci pe calea disoluției autorității statului, pentru că, de fapt, infractorul, prin așteptarea și împlinirea termenului de prescriere, este încurajat să repete astfel de fapte reprobabile, iar alții vor proceda la fel, știind că există șanse de eludare a pedepsei”, se mai arată într-un comunicat al sindicatului.
Pe de altă parte, în aceeași ecuație, sindicaliștii arată că nici protecția juridică de care ar trebui să beneficieze polițiștii, în postura de părți vătămate, nu este ceea ce ar trebui. „În altă ordine de idei: conform Statutului Polițistului, în caz de ultraj, statul este obligat să asigure protecție juridică. Dar, culmea: în Ordinul ministrului afacerilor interne (OMAI) nr. 9/2009, această protecție juridică este sublimă, dar lipsește aproape cu desăvârșire, inclusiv fondurile financiare sunt insuficiente sau chiar zero, în unele unități! Urmare interpelării SNPPC din primăvara acestui an, am primit un răspuns de la MAI, în toamnă, din care nu a rezultat ce sume alocă instituția pentru asistența juridică a polițiștilor; referitor la propunerea noastră, de modificare a OMAI nr. 9, am fost asigurați că «acest aspect va rămâne în atenție, urmând a fi identificate soluții optime de reglementare a chestiunilor în discuție, în cadrul dialogului cu organizațiile sindicale (...)». Sperăm că nu vom mai aștepta ani buni ca MAI să se aplece cu atenție asupra «chestiunii în discuție»!”, au precizat sindicaliștii.
Cazul unui polițist din Ovidiu, ultragiat, s-a prescris. Suspectul a scăpat de pedeapsă
Un astfel de caz, în care infracțiunea de ultraj s-a prescris, a avut loc în județul Constanța. Doi polițiști din Ovidiu au fost amenințați cu un cuțit și cu moartea, în timp ce îndeplineau sarcinile de serviciu, de către un bărbat cunoscut ca fiind „certat cu legea”. Fapta a avut loc la începutul lunii noiembrie, anul 2016. Anul acesta, magistrații Judecătoriei Constanța au decis încetarea procesului penal față de inculpat, întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. Decizia nu este una definitivă, ea poate fi contestată la Curtea de Apel Constanța.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei