Cum vor asigura Forțele Navale securitatea în Marea Neagră

de Andreea ILIESCU Joi, 18 Decembrie 2014 252
La Viena, a avut loc cea de-a 12-a reuniune anuală pe linia "Documentului privind Măsurile de Creștere a Încrederii și Securității în Domeniul Naval la Marea Neagră/CSBMs". Activitatea a avut ca scop evaluarea modului de implementare a prevederilor "Documentului CSBMs" în anul 2014 și a prezentării principalelor activități pentru anul 2015. La activitate, au participat delegații din toate cele șase state riverane Mării Negre. Din partea Forțelor Navale Române, au participat contraamiralul de flotilă Constantin Ciorobea și căpitan-comandorul Constantin Eugen Domunco. La sfârșitul reuniunii, a avut loc ceremonialul de predare-primire a președinției "Documentului CSBMs", în cadrul căruia șeful delegației Forțelor Navale din Bulgaria, comandor Kosta Andreev, a înmânat stiletul naval (simbolul inițiativei) șefului delegației Forțelor Navale Române, România preluând astfel președinția acestei inițiative regionale pentru anul 2015. "Documentul CSBMs" reunește cele șase state riverane la Marea Neagră, respectiv Bulgaria, Georgia, România, Federația Rusă, Turcia și Ucraina și exprimă angajamentul acestor state de a crește, în continuare, încrederea și securitatea în regiune, precum și convingerea acestora că aranjamentele regionale de securitate reprezintă o contribuție semnificativă la stabilitatea generală în Europa. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei