Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Curtea de Apel Constanța anulează probele DIICOT în dosarul lui Paul Neagu

de Oana CHIRANA Joi, 11 Decembrie 2025 458 < 1 min citire
Curtea de Apel Constanța anulează probele DIICOT în dosarul lui Paul Neagu
Curtea de Apel Constanța a admis contestațiile formulate de inculpații Paul Neagu, fost antrenor al lotului național de bob și sanie al României, și Nassar Ghaleb, în dosarul instrumentat de DIICOT București privind acuzații de trafic de persoane. Decizia a fost pronunțată pe 11 decembrie 2025.
Instanța a desființat încheierea judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalul Constanța și, rejudecând cauza, a admis cererile și excepțiile privind legalitatea actelor de urmărire penală. Judecătorii au constatat nulitatea tuturor actelor de urmărire penală, cu excepția actelor de sesizare și începere a urmăririi penale in rem din 2021 și 2023.
Prin aceeași hotărâre, Curtea de Apel a dispus excluderea tuturor mijloacelor de probă administrate în dosar, precum și încetarea de drept a măsurii controlului judiciar în cazul lui Paul Neagu.
Cauza a fost retrimisă unității de parchet care a emis rechizitoriul, în vederea refacerii urmăririi penale.
Onorariul avocatului din oficiu și cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Decizia este definitivă.
Avocatul Ion Cristian a declarat că hotărârea reprezintă o dovadă că „în contextul scandalului actual, câteodată justiția mai și funcționează".
Taguri
Articolul anterior Documentarul Recorder care a zguduit justiția declanșează reacții în lanț
Articolul următor BANCURI

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei