Duminică, 07 Iunie 2026

De unde a pornit isteria cu "benzina 11 lei"? Ministrul Energiei explică ce confuzie s-a creat

de Alina DRACOPOL Joi, 10 Martie 2022 506 2 min citire
De unde a pornit isteria cu "benzina 11 lei"? Ministrul Energiei explică ce confuzie s-a creat
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, miercuri seară, că informația privind scumpirea carburanților la 11 lei/ litru a plecat de la reţeaua de benzinării MOL, iar „dacă ar fi fost mai atenţi, acest lucru nu s-ar fi întâmplat". Potrivit informaţiilor Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România iar compania a scumpit, deja, combustibilii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.
„Este vorba despre reţeaua MOL, pentru că de la această reţea, de la Beiuş, a plecat această informaţie, de 11 lei. Dacă ar fi fost mai atenţi, acest lucru nu s-ar fi întâmplat şi, probabil, de mâine controalele care vor fi demarate, aşa cum a spus şi prim ministrul, vor lămuri acest aspect şi ne vom lămuri de ce a început acest lucru.
Această informaţie a fost rostogolită prin social media şi a ajuns la a crea panică în România într-un timp foarte scurt: cozi la benzinării, cum că de mâine preţurile vor fi de 10 şi 11 lei şi, mai mult, că vom rămâne şi fără stocuri de benzină şi motorină. A trebuit să infirmăm ferm acest lucru, să ieşim să spunem că este exclus ca România să rămână fără stocuri de benzină şi de motorină. Este exclus ca să asistăm la o explozie a preţurilor la benzină şi la motorină, în condiţiile în care preţul barilului a început să scadă. Până astăzi a scăzut cu 3 dolari”, a declarat Virgil Popescu, la Digi24.
Potrivit informaţiilor obţinute de Agerpres, din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL înregistrează un deficit de carburanţi pe piaţa din România. Compania a scumpit, deja, carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.
În acest context, prim-ministrul Nicolae Ciucă a dispus începerea de controale ample la staţiile de alimentare cu carburant. La rândul său, directorul general al ANPC, Paul Anghel, a declarat pentru Agerpres că vor începe controalele la benzinării pe zona de competenţe a instituţiei, respectiv informarea corectă a consumatorilor şi în ceea ce priveşte practicile comerciale incorecte.
Taguri
Articolul anterior Tenis / Simona Halep o va înfrunta pe rusoaica Ekaterina Alexandrova, în turul al doilea al turneului de la Indian Wells
Articolul următor Toate taxele și impozitele pe care trebuie să le plătească pariorii din România în 2022

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei