Medicul care a refuzat să interneze o pacientă aflată în stare gravă care cântărea 240 de kilograme va fi anchetat disciplinar de șefii de la Spitalul Municipal din Dorohoi. Femeia a fost plimbată la trei spitale, dar de fiecare dată a fost refuzată pe motiv că spitalele nu dețin un pat special pentru o persoană supraponderală. În primul rând, vorbim despre absența dotărilor corespunzătoare din spital. Niciun spital la care femeia a fost plimbată nu avea în dotări un astfel de loc.
- Publicitate -
În al doilea rând, în timp ce medicul refuza să trateze pacienta care cântărea 240 de kilograme, aceasta era nevoită să stea în autospeciala SMURD.
Între timp, managerul spitalului a achiziționat un pat special, ca pe viitor să nu mai existe asttfel de situații. În schimb, medicul care trebuia să o primească la urgențe pe femeie este anchetat disciplinar, urmând ca la finalul cercetărilor, conducerea spitalului să dispună în privința acestuia.