Duminică, 07 Iunie 2026

Decizie fără precedent a ÎCCJ! Se schimbă modul în care se aplică executarea silită în cazul amenzilor

de Madalina PETRESCU Luni, 11 Noiembrie 2024 424 1 min citire
Decizie fără precedent a ÎCCJ! Se schimbă modul în care se aplică executarea silită în cazul amenzilor
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, luni, o sesizare a Avocatului Poporului, stabilind că amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti.
“Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte că: În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 3 lit. c) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2011 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 18/2012, cu modificările şi completările ulterioare, procentul de 30% din suma încasată cu titlu de amendă contravenţională reprezintă o creanţă bugetară care se execută prin intermediul executorilor fiscali potrivit dispoziţiilor art. 220 şi următoarele din Codul de procedură fiscală”, se arată în decizia publicată pe site-ul instanţei supreme.
Decizia pronunţată luni este obligatorie.
Avocatul Poporului a sesizat ICCJ cu un recurs în interesul legii, susţinând că jurisprudenţa la nivel naţional a relevat că instanţele de judecată nu au punct de vedere unitar în ceea ce priveşte executarea sumei încasate cu titlu de amendă contravenţională.
De altfel, instanţa supremă statuase deja, prin Decizia nr. 66/2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, că executarea silită a titlurilor executorii–hotărâri judecătoreşti privind creanţe bugetare, datorate în temeiul unor raporturi juridice contractuale care se constituie venit la bugetul consolidat al statului se realizează prin executori fiscali, în calitate de organe de executare silită ale statului.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a admis, luni, o sesizare a Avocatului Poporului, stabilind că amenda contravenţională se execută prin intermediul executorilor fiscali şi nu prin cel al executorilor judecătoreşti.
Taguri
Articolul anterior UPDATE Minoră de 11 ani, dispărută din municipiul Constanța a fost găsită
Articolul următor Evenimente expoziționale la Centrul ”Jean Constantin”

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei