Vineri, 05 Iunie 2026

Depistați în timp ce vindeau parfumuri contrafăcute

de Andreea ILIESCU Vineri, 31 August 2012 430 < 1 min citire
Depistați în timp ce vindeau parfumuri contrafăcute
Ofițerii de la Transporturi Maritime i-au reținut pe A.C., de 34 de ani, și pe V.M.A., de 43 de ani, ambii din municipiul Constanța. Aceștia se aflau în Portul Constanța, dana 42, și aveau asupra lor 47 doze de parfumuri de diferite mărci și modele, bănuite a fi contrafăcute. Cei doi bărbați vindeau parfumurile marinarilor de la bordul unei nave acostate în Portul Constanța. 
Totodată, asupra unuia dintre suspecți a fost găsită suma de 90 de dolari americani, dobândiți prin comercializarea produselor contrafăcute. 
Din informațiile culese de către polițiști, a reieșit faptul că A.C. este asociat, iar V.M.A este angajat al unei societăți comerciale din Constanța, care se ocupă de aprovizionarea navelor. Acesta din urmă folosea societatea ca acoperire pentru a face actele de comerț ale sticluțelor de parfum. 
Cei 90 de dolari și cele 47 de doze de parfum au fost confiscate de polițiștii constănțeni, iar celor două persoane li s-a întocmit dosar penal. Ei sunt acuzați de evaziune fiscală și punere în circulație de produse fără drept. Cercetările sunt continuate cu suspecții în stare de libertate. 
Taguri
Articolul anterior Noi termene privind plata și declararea dividendelor de către companiile statului
Articolul următor Cadavru în putrefacție găsit pe câmp, lângă Cernavodă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei