Vineri, 05 Iunie 2026

Depistați la furat de fier vechi

de Carmen MOCANU Joi, 14 Februarie 2008 388 < 1 min citire
În urmă cu două zile, în jurul orei 4, un echipaj auto al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța a surprins în zona podului Ro-Ro de lângă Agigea (DN 39 Constanța - Mangalia) trei bărbați care descărcau deșeuri feroase dintr-un autotren aflat în staționare, pentru a le încărca apoi într-un autoturism Dacia.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IJJ Constanța, căpitan Sorin Trancă, luați la întrebări de jandarmi, Iulică T., de 19 ani, Ovidiu - Cătălin C., de 21 de ani și Dumitru C., de 40 de ani, toți din Medgidia, au declarat că imediat după ce terminau de descărcat marfa, intenționau să o valorifice la un centru de colectare a fierului vechi, din apropiere.
Deșeurile feroase au fost predate pe bază de proces-verbal la SC Tomini Trading SA.
Jandarmii le-au întocmit celor trei actele premergătoare pentru comiterea faptei de furt calificat, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Articolul anterior Life insurance policies could reach a quarter of the Romanian insurance market at the end of 2010
Articolul următor Gara Constanța este percepută ca un etern șantier

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei