Joi, 04 Iunie 2026

Descinderi în Constanța la traficanții de arme

de Sorin HULUBEI Joi, 31 Martie 2016 277 < 1 min citire
Descinderi în Constanța la traficanții de arme
Ieri dimineață, polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Poliției Române au efectuat 20 de percheziții domiciliare Constanța, București și alte 5 județe, la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Con-stanța, Ilfov, Mureș, Bistrița-Năsăud, Teleorman și Timiș se numără printre județele în care au avut loc perchezițiile.
Activitățile se desfășoară în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de deținere ilegală de arme și muniții, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Potrivit anumitor surse, în județul Constanța au fost efectuate două percheziții, fiind reținute două arme. Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul poliției, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de Procedură Penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probato-riului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezum-ției de nevinovăție
Taguri
Articolul anterior Militarii constănțeni vor pleca în Afganistan. Vor asigura securitatea bazei din Kandahar
Articolul următor Percheziții DIICOT la Constanța. Prejudiciul este de 3 milioane euro

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei