Duminică, 07 Iunie 2026

Descoperire șocantă! Mai multe fragmente osoase au fost găsite în curtea unei grădinițe

de Oana CHIRANA Marţi, 27 Ianuarie 2026 71 1 min citire
Descoperire șocantă! Mai multe fragmente osoase au fost găsite în curtea unei grădinițe
În timpul unor lucrări de branșare la rețeaua de apă din Galați, muncitorii au descoperit fragmente osoase în curtea unei grădinițe. Poliția a preluat rămășițele pentru expertiză și a deschis un dosar penal.
Polițiștii Secției 2 Poliție Galați s-au deplasat imediat la fața locului și au confirmat descoperirea. La acest moment, nu se poate stabili dacă fragmentele sunt umane sau provin de la animale.
La data de 26 ianuarie 2026, la ora 11:25, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că, în timpul efectuării unor lucrări de branșare la rețeaua de apă, realizate în curtea unei unități de învățământ preșcolar de pe strada Regiment 11 Siret, din municipiul Galați, au fost descoperite mai multe fragmente osoase. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au constatat că cele sesizate se confirmă, în sensul că, la o adâncime de aproximativ 1,50 metri, au fost găsite mai multe fragmente osoase de diferite dimensiuni, fără a se putea aprecia la acest moment dacă acestea sunt umane sau dacă provin de la un animal", a transmis IPJ Galați.
Cercetările au fost demarate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar fragmentele osoase au fost ridicate pentru expertiză de specialitate, conform Adevărul.
Taguri
Articolul anterior A crescut bilanţul victimelor accidentului din Timiş. Șapte persoane au murit şi trei au fost rănite
Articolul următor Mucuri de țigară pe jos, în UPU Medgidia! Conducerea unității sanitare respinge acuzațiile

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei