Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Despăgubiri uriașe acordate de un spital pentru sechele cauzate de infecții nosocomiale

de Madalina PETRESCU Duminică, 09 Noiembrie 2025 1887 < 1 min citire
Despăgubiri uriașe acordate de un spital pentru sechele cauzate de infecții nosocomiale
Spitalul Județean de Urgență Craiova trebuie să achite daune morale de 300.000 de euro unui copil. Sentința este definitivă și stabileste că unitatea medicală este responsabilă pentru faptul că fetiţa a luat o infecţie nosocomială imediat după naştere şi a rămas cu sechele neurologice.
Fetița s-a născut în 2018 la Spitalul Județean de Urgență Craiova. Medicii au constatat că are unele probleme de sănătate și au decis să o supună unei intervenții chirurgicale. După operație, fetița a fost internată în secția de chirurgie, unde i-a fost administrată în mod incorect o perfuzie.
Potrivit raportului medico-legal, fetița a contractat o infecție nosocomială, care i-a provocat grave probleme de sănătate. Mama copilului a observat că piciorul micuței s-a umflat foarte tare, iar ulterior medicii au sesizat că fetița a rămas cu sechele permanente.
Familia a dat în judecată unitatea medicală. Inițial, Tribunalul Dolj a decis că spitalul trebuie să plătească daune morale. Spitalul a contestat decizia, iar acum, Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât definitiv că familia fetiței trebuie să primească 300.000 de euro.  
Taguri
Articolul anterior Vreme schimbătoare, ca și vremurile... Se anunță o nouă săptămână cu ploi
Articolul următor Zelenski a vorbit despre „asistență suplimentară pentru apărarea Ucrainei” oferită de România

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei