Toate apartamentele dintr-un bloc, situate în zona Miga, au fost devastate chiar în prima zi de Crăciun, în urma unui incendiu izbucnit la mansardă. Vinovată ar fi o femeie cu probleme psihice, care și-a amenințat vecinii că le va da foc. Locatarii spun că au reușit să stingă un alt incendiu izbucnit din vina aceleiași femei, în urmă cu o săptămână.
- Publicitate -
Ignoranța față de persoanele care suferă de probleme psihice, fie că nepăsarea vine din partea oamenilor simpli sau din partea autorităților, are consecințe extrem de grave. La fel s-a întâmplat și în cazul incendiului din prima zi de Crăciun. Nu este deloc o noutate pentru oricine trăia în acea zonă că Niculina Nicolae prezenta probleme de ordin psihic, însă nimeni nu a crezut că este necesar să întreprindă vreun demers.
"Acum 10 zile a dat foc, aici, și le-am spus tuturor că are o mare problemă. I-am transmis surorii ei să ia atitudine și să găsească o soluție. Atunci am avut noroc că au simțit alți vecini miros de fum și ne-am alertat între noi, reușind să stingem la ce gunoaie a dat foc. Ne-a distrus viețile, ne-a distrus tot. Am muncit aproape non-stop să renovez casa și am terminat lucrările cu o zi înainte de incendiu. Spunem mersi că am scăpat cu viață, dar ne-au terminat viața…", reclamă unul dintre vecinii care locuiesc cu chirie în blocul respectiv.
Sora femeii, care între timp a fost internată la psihiatrie, recunoaște că aceasta locuia abuziv și că și-a premeditat gestul, anunțând în gura mare ce are de gând să facă.
"Mi-au spus vecinii că a dat foc în urmă cu o săptămână și am vrut să mă iau de ea, dar nu stătea la discuții și fugea de mine. Ea locuia abuziv acolo, am făcut și reclamație, dar RADPP nu a luat nicio măsură, deși știau situația. Ea a strigat cu gura ei că o să dea foc la scară, când se certa și făcea scandal. Căra gunoaie aici, era căsătorită și stătea aici din anul 1996", a precizat Gherghina Sandu, sora femeii din cauza căreia ar fi izbucnit incendiul.
În ciuda aspectelor relatate de vecini și sora femeii, nimeni nu a dorit să ia vreo măsură. Mirosul înțepător venit din mansardă, din cauza gunoaielor pe care Niculina Nicolae le strângea cu atâta sârguință deranja locatarii, însă nu atât de tare încât să depună eforturi susținute pentru a rezolva problema.
"Din verificări și cercetări s-a stabilit că la mansardă locuiau fără forme legale persoane fără adăpost. Printre aceste persoane a fost identificată și o femeie care suferă de schizofrenie fiind, de asemenea, consumatoare de băuturi alcoolice. Ea a fost internată la Secția de Psihiatrie a Spitalului Palazu Mare. În cauză s-a întocmit dosar penal", au declarat, pentru "Cuget Liber", surse din cadrul anchetei.
În blocul cu pricina, majoritatea persoanelor locuiau cu chirie, însă existau și proprietari. Cu toții au fost nevoiți să plece la rude și apropiați, deși o parte dintre ei își renovaseră locuințele cu puțin timp înainte de izbucnirea incendiului.
"Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și luarea măsurilor legale care se impun", a declarat, pentru "Cuget Liber", Cristina Vasile, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.