Vineri, 05 Iunie 2026

Detectarea radarelor va fi interzisă. Șofatul fără permis: acceptat condiționat

de Cuget Liber Marţi, 21 Februarie 2012 1828 1 min citire
Detectarea radarelor va fi interzisă. Șofatul fără permis: acceptat condiționat
Guvernul ar putea interzice dispozitivele de detectare a aparatelor radar ca măsură împotriva "agresivității rutiere". Pe de altă parte, Executivul ar putea permite șoferilor să conducă vehicule și fără permis, dar numai în anumite condiții. Taxele pentru cei care dețin mai multe mașini ar putea crește. Pentru obținerea permisului auto șoferul va trebui să urmeze cel puțin 10 clase. Vezi propunerile ce vor fi evaluate de Guvern.
Toate aceste măsuri au fost incluse în proiectul Strategiei naționale pentru siguranță rutieră 2011-2020. Documentul relevă că Executivul va evalua posibilitatea introducerii dreptului de a conduce anumite vehicule, în intervale orare speciale și doar pe unele drumuri publice, anterior obținerii pentru prima dată a permisului de conducere.
Procedura va fi permisă după ce șoferul va fi supus unui proces de instruire și testare și va impune prezența unui însoțitor cu experiență, care va răspunde juridic solidar cu șoferul pentru corectitudinea cu care este condus autovehiculul.
Permis provizoriu de conducere
În paralel, va fi introdus și "permisul provizoriu de conducere", premergător obținerii permisului auto și valabil numai pe teritoriul României, cu anumite restricții pentru șofer.
Guvernul va interzice folosirea dispozitivelor de detectare a aparatelor radar, ca măsură împotriva "agresivității rutiere", va introduce obligativitatea permisului de conducere pentru mopede, va reduce durata de valabilitate a permisului auto de la anumite vârste, va interzice accesul pe drumurile publice a vehiculelor de tip ATV, cu excepția drumurilor comunale, și va impune finalizarea învățământului minim obligatoriu pentru obținerea permisului de conducere.
Conform noii Legi a educației, învățământul general obligatoriu este de 10 clase și cuprinde învățământul primar și pe cel gimnazial. Obligația de a frecventa învățământul de 10 clase, la forma cu frecvență, încetează la vârsta de 18 ani.
Taguri
Articolul anterior Inaugurări la Universitatea "Ovidius"
Articolul următor NEBUNIE la Mangalia / Trei viceprimari într-o singură zi

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei