Un deţinut de la Penitenciarul Vaslui a ajuns, luni, în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă după ce a încercat să se sinucidă în baia celulei sale.SAJ Vaslui a fost solicitat să intervină la penitenciarul Vaslui pentru un deţinut care s-a spânzurat în baia celulei sale. A fost trimisă o ambulanţă C2 cu medic.
- Publicitate -
Potrivit
Antena3.ro Resuscitarea fusese deja iniţiată de asistentul medical de la penitenciar. S-au efectuat manevre de resuscitare avansată peste 30 de minute şi s-a reuşit restabilirea activităţii cardiace.
Bărbatul a fost transportat în stare critică, intubat şi ventilat mecanic la Unitatea de Primiri Urgenţe Vaslui", a transmis purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui, Daniel Ungureanu.
Ancheta în acest caz a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui.