Ieri, începând cu ora 9, Penitenciarul Poarta Albă, în colaborare cu Serviciul Umanitar pentru Penitenciare, a participat cu 25 de deținuți în cadrul proiectului "Împreună pentru o comunitate curată!" la acțiuni de ecologizare în zona Spitalului Municipal Medgidia și în incinta stadionului "Iftimie Elisei" din Medgidia.
- Publicitate -
Potrivit inspectorului principal Gabi Botezan, acțiunea s-a desfășurat în baza unui contract de voluntariat, deținuții participanți, din regim deschis și semideschis, fiind însoțiți de cadre ale sectorului educație și asistență psihosocială din Penitenciarul Poarta Albă și reprezentanți ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare - filiala Constanța.
Scopul unor astfel de manifestări voluntare, spun reprezentanții penitenciarului, este "de a stimula motivația pentru protecția mediului și adoptarea unui comportament responsabil față de conservarea mediului și în rândul persoanelor private de libertate, în eforturile care se fac pentru reintegrarea lor în societate, prin asumarea unor responsabilități sociale și conștientizarea asupra importanței menținerii unui mediu cât mai curat".