Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și-a lansat, vineri, noul site, care conține și categoria "sesizări", precum și condițiile în care acestea pot fi făcute. De asemenea, site-ul conține toate informațiile legate de activitatea DIICOT, rapoartele de activitate, date despre bugetul instituție prezentând și harta birourilor și serviciilor teritoriale, precum și organigrama.
- Publicitate -
DIICOT este unica structură din cadrul Ministerului Public specializată în combaterea și investigarea infracțiunilor de criminalitate organizată și terorism. A fost înființată în anul 2004, prin Legea 508/2004, în scopul destructurării grupurilor infracționale organizate, frontaliere și transfrontaliere.
DIICOT face investigații în materia infracțiunilor grave, definite de Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.