Director din Ministerul Transporturilor, REȚINUT de DNA, în legătură cu DOSARUL ARSVOM

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 07 Iulie 2021 1254
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție l-au reținut, miercuri, pe Petre Neacșa, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită. Reținerea sa are legătură cu dosarul în care este anchetat directorul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.
„În contextul menționat anterior, în care Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (A.R.S.V.O.M.) a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare și una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), inculpatul Neacșa Petre, în calitatea menționată mai sus, a primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 lei. Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective”, au arătat procurorii.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei