Joi, 04 Iunie 2026

Distrugerea arhivei SIPA, discutată la CSM

de Betty FRIPIS Miercuri, 27 Februarie 2008 401 < 1 min citire
Participanții la întâlnirea profesională desfășurată la sediul Consiliului Superior al Magistraturii solicită public Ministrului Justiției să comunice de îndată procesul - verbal de inventariere a arhivei SIPA și, eventual, procesul - verbal de distrugere a acesteia.
Din anul 2005 reprezentanții ministerului au susținut că vor proceda la distrugerea arhivelor SIPA.
Participanții la această întâlnire atenționează că acest demers este imperios necesar în situația în care informațiile existente în documentele aflate în această arhivă, ce-i vizează pe judecători și procurori, ar fi putut fi obținute cu nerespectarea legii, iar Ministerul Justiției nu a procedat la distrugerea lor.
În plus, această măsură se impune pentru înlăturarea oricăror suspiciuni legate de folosirea acestor informații în alte scopuri decât cele prevăzute de lege, ministrul Justiției fiind reprezentant al executivului și nu reprezentant al autorității judecătorești.
Întâlnirea desfășurată se circumscrie interesului și preocupărilor manifestate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de reprezentanții asociațiilor profesionale pentru promovarea independenței sistemului judiciar și garantarea separației și echilibrului puterilor în cadrul democrației constituționale, conform Constituției. Printre cei 15 semnatari se numără și vice-președintele Tribunalului Constanța, judecător Ciprian Coadă, din partea Asociației profesională Themis - Constanța.
Articolul anterior Banks in Romania offer low interest rates since people lack investment alternatives, economist says
Articolul următor Suferă enorm după câinele dispărut

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei