Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în urma unui control efectuat asupra unui autocar, 225 de articole vestimentare estimate la o valoare de aproximativ 30.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute și susceptibile a fi contrafăcute.
- Publicitate -
Conform autorităților, la data de 28 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe DN 39, au efectuat un control asupra unui autocar care efectua transport regulat de persoane pe ruta Turcia - România.
Astfel, oamenii legii au descoperit în mijlocul de transport, 225 de articole vestimentare, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute, aflate în posesia a doi cetățeni români. Aceștia nu dețineau documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație.
Bunurile, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei, dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.