Ieri, magistrații Curții de Apel Constanța au continuat audierile de martori în apelul declarat în dosarul în care Shyti Blenis și Ștefan Niculescu sunt judecați pentru asasinarea celor trei membri ai familiei Ion, din Mangalia, faptă comisă în urmă cu patru ani. Amintim că Tribunalul Constanța i-a condamnat pe cei doi la detenție pe viață, pentru abominabila faptă.
- Publicitate -
Ieri, judecătorii au chemat în instanță un expert, subcomisar Marian Voineagu, din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, care, la solicitarea apărării lui Blenis, va trebui să examineze anumite mijloace de probă, pentru a se stabili dacă există urme de sânge ori papilare pe acestea. Este vorba de niște rachete de tenis, pe care expertul a spus că urmează să le examineze doar în condiții de laborator. Avocata lui Blenis nu s-a sfiit să atace în mod direct polițiștii de la Constanța
și să spună că se îndoiește de profesionalismul lor. Lucru care nu este de mirare în condițiile în care aceasta a înaintat împotriva multora dintre anchetatori, chiar dacă au avut o tangență minoră cu dosarul lui Blenis, plângeri penale.
Instanța a dispus, într-un final, trimiterea probelor, în condiții de maximă siguranță, către IPJ Constanța.
De asemenea, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au continuat audierile de martori care nu au spus… nimic. La solicitarea avocatei lui Blenis, atât la termenul precedent, cât și la cel de ieri, au fost audiați, în total, zeci de martori, foarte mulți vecini de-ai familiei Ion, care nu au avut nimic de declarat vizavi de faptă. Un timp irosit de magistrați, numai pentru a înlătura orice problemă rămasă nerezolvată - în accepțiunea apărării lui Blenis -, din acest dosar. Mai mult decât atât, avocata lui Blenis a hărțuit efectiv martorii în instanță, acuzându-i chiar de infracțiuni grave, cum ar fi trafic de arme în Olanda sau trafic de persoane, tonalitatea întrebărilor ei semănând mai mult cu ale unui procuror de pe vremea "inchiziției" decât cu ale unui avocat, care, până la urmă, trebuie să lupte pentru aflarea adevărului.
Tot ieri, magistrații au dispus amendarea cu câte 500 de lei a doi polițiști, Lucian Dinulescu și Adrian Carapcea, pe motiv că nu s-au prezentat în instanță.
De asemenea, partea civilă Maria Niculescu va fi citată cu mandat de aducere pentru termenul următor, care va fi în luna ianuarie 2009.