Duminică, 07 Iunie 2026

Doi șoferi depistați în trafic de polițiștii rutieri constănțeni: unul băut, altul fără permis

de Oana CHIRANA Vineri, 27 Februarie 2026 70 < 1 min citire
Doi șoferi depistați în trafic de polițiștii rutieri constănțeni: unul băut, altul fără permis
La data de 26 februarie, polițiștii din cadrul Serviciul Siguranță Rutieră Constanța au constatat două infracțiuni la regimul rutier, în urma unor controale desfășurate pe drumurile din județ.
Primul caz a fost înregistrat în jurul orei 15.50, pe drumul județean DJ226A, în afara localității Tariverde. Oamenii legii au identificat un bărbat, în vârstă de 59 de ani, care ar fi condus un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Câteva ore mai târziu, în jurul orei 17.30, polițiștii au depistat un alt bărbat, de 37 de ani, care conducea un ATV pe drumul național DN38, în afara localității Topraisar, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În ambele cauze, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale care se impun.
Taguri
Articolul anterior Guvern: Fondul de burse pentru studenți, menținut la nivelul anului 2025
Articolul următor Bărbat reţinut după ce a intrat în casa unei femei și a amenințat-o pentru prietenie pe Facebook

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei