Vineri, 05 Iunie 2026

Doi tineri, prinşi cu 20 de kilograme de cristal şi sute de grame de cocaină asupra lor

de Oana CHIRANA Duminică, 16 Februarie 2025 222 < 1 min citire
Doi tineri, prinşi cu  20 de kilograme de cristal şi sute de grame de cocaină asupra lor
Doi bărbaţi, unul de 24 de ani, iar celălalt de 27 de ani, au fost de arestaţi preventiv de Tribunalul Cluj, pentru 30 de zile, pentru trafic de droguri de mare risc, după ce au fost prinşi în flagrant, în Cluj Napoca, având asupra lor 20 de kilograme de cristal şi 400 de grame de cocaină.
”Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că inculpatul în vârstă de 24 de ani a procurat, din Olanda, cantităţile de aproximativ 20 kilograme cristal (3-CMC) şi 400 grame cocaină, droguri de mare risc, destinate comercializării, fiind prins în flagrant, în municipiul Cluj Napoca, în timp ce le prelua cu sprijinul coinculpatului de 27 de ani”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj.
Cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind apoi prezenţi Tribunalului Cluj care a dispus arestarea lor preventivă pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, conform news.ro
Taguri
Articolul anterior „Jurnaliştii în direct” - Zoom pe actualitate cu Răzvan Pantelimon, Mircea Ghiță și Cătălin Huțu
Articolul următor Primarul unei comune din Constanța a transformat șoselele în derdeluș pentru copii

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei