Doliu la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă! "Un alt coleg a plecat mult prea devreme..."

de Alina DRACOPOL Luni, 17 Iunie 2024 10211
Este doliu la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă!
"Un alt coleg, extrem de iubit și de apreciat, a plecat, mult prea devreme dintre noi, să slujească în armata îngerilor.
Cu sufletul întristat, aducem un pios omagiu col. Florin POP, şeful Centrului Operaţional Naţional din IGSU.
Era un om extrem de îndrăgit, cald și generos, dedicat meseriei pe care a slujit-o mai bine de două decenii.
Perseverența și determinarea au fost definitorii în activitatea sa, calități dovedite până la final, când a pierdut dificila luptă cu o boală nemiloasă.
A fost un vizionar, un om cu excelent potențial și un exemplu de profesionalism pentru toți cei care l-au cunoscut și au avut privilegiul să lucreze în aceeași echipă.
A condus și coordonat, în decursul carierei sale, nenumărate misiuni complexe, atât în țară, cât și peste hotare.
A participat, în calitate de team lider, la prima misiune a modulului salvatorilor români, în afara granițelor țării, în sprijinul autorităților și comunităților din Grecia, zonă grav afectată de incendiile de pădure.
"Să nu vă lăsaţi! Vieţile celor pe care îi salvăm depind de fekul în care noi ne facem treaba", spunea deseori.
Dumnezeu să te odihnească în pace, Florin, și să aline suferința celor dragi ție, rămași printre noi!
Drum lin către stele... vei rămâne veșnic în sufletele noastre!", este mesajul postat de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
Citeşte şi DOLIU la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă: "Drum lin către stele, domnule comandant!"

sursa foto: Facebook Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă România
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei