Polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, marţi, 2 noiembrie, mai multe acțiuni pe linia pazei și securității bunurilor. În urma controlului efectuat la un operator economic, cu sediul în municipiul Constanța, oamenii legii au constatat că administratorul societății comerciale, un bărbat de 34 de ani, ar fi desfășurat, în scop comercial, activități de instalare și întreținere a unui sistem de televiziune cu circuit închis, la punctul de lucru al unei societăți din stațiunea Mamaia, fără a deține licență, conform Legii 333/2003.
- Publicitate -
„În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de desfășurare, în scop comercial, de activități de pază sau protecție, de proiectare, producere, instalare și întreținere a sistemelor de alarmă împotriva efracției sau a componentelor acestora fără atestat ori fără licența de funcționare prevăzută de lege", explică reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.