Joi, 04 Iunie 2026

Dosar penal pentru infracţiune vamală, la Constanţa

de Alina DRACOPOL Vineri, 27 Octombrie 2023 516 < 1 min citire
Dosar penal pentru infracţiune vamală, la Constanţa
La data de 26 octombrie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Poliție Transporturi Maritime Constanța, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcției de Poliție Transporturi și al specialiștilor din cadrul Gărzii Forestiere, au acționat pe linia prevenirii și descoperirii infracțiunilor vamale în domeniul exportului de material lemnos, în baza Planului „Port Control”.
Astfel, au fost cântărite şase containere aflate în Portul Constanța Nord, încărcate cu cherestea destinată exportului, operațiunea urmând a fi efectuată de o societate comercială din județul Prahova.
În urma cântăririi containerelor a rezultat că greutatea acestora este cu aproximativ 11.000 de kilograme mai mare decât cea declarată în documentele vamale.
Întreaga marfă, în valoare de peste 450.000 de lei, a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, materialul lemnos urmând a fi inventariat prin cubare.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea, la autoritatea vamală, a documentelor vamale de transport sau comerciale care se referă la alte mărfuri sau bunuri ori la alte cantităţi de mărfuri sau bunuri decât cele prezentate în vamă, prevăzută de Legea 86/2002, privind Codul Vamal al României.
Taguri
Articolul anterior FC Farul, doar egal cu UTA pe teren propriu
Articolul următor CSM Constanţa, la a treia înfrângere în EuroCup Women

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei