Un polițist din Cluj este acum cercetat penal după ce a rănit accidental un bărbat în timpul unei intervenții. Incidentul s-a petrecut pe terasa unui restaurant din Câmpia Turzii, unde agentul încerca să imobilizeze un bărbat de 40 de ani implicat într-un scandal. În timpul acțiunii, arma din dotare a polițistului s-a descărcat accidental, lovindu-l pe bărbat în zona lombară.
- Publicitate -
Victima a fost transportată la spital și a primit îngrijiri medicale; starea lui s-a ameliorat și a fost externat după câteva zile. Dosarul care îl vizează pe polițist a fost separat de ancheta principală și vizează uzul de armă fără drept și vătămare corporală din culpă.
IPJ Cluj a demarat și o anchetă internă, iar anchetatorii au efectuat percheziții în cazul celor implicați în bătaia de la restaurant. Până acum, zece persoane au fost arestate, iar o altă persoană este căutată. În total, dosarul include infracțiuni precum lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, potrivit ȘtirileProTV.ro.