Dosare penale pe bandă rulantă pentru adeverințe falsificate

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 14 Mai 2020 195
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța au demarat cercetări în cinci dosare penale, suspecții fiind acuzați de comiterea infracțiunii de fals în declarații. Aceștia au fost surprinși de forțele de ordine, pe străzile din județul Constanța, și au prezentat adeverințe falsificate pentru a justifica prezența în afara domiciliului, în contextul restricțiilor impuse de starea de urgență. Astfel, pe 15 martie, polițiștii de la Secția 2 au surprins pe Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, într-un autoturism, trei bărbați care au prezentat trei adeverințe eliberate de angajator, cu date nereale. La fel s-a întâmplat și în cursul zilelor de 16, 17, 25 și 28 martie, când au fost surprinși în trafic alți bărbați care au prezentat adeverințe cu date care nu corespundeau adevărului.
"Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală și nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor", au transmis procurorii.
Reamintim că și în săptămânile anterioare procurorii constănțeni au întocmit dosare penale pentru fapte similare. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei