Joi, 04 Iunie 2026

Dosare penale pentru braconaj piscicol

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 11 Aprilie 2023 356 < 1 min citire
În perioada 7-9 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării normelor legale privind circulația, depozitarea, prelucarea și comercializarea peștelui, produselor din pește și a altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit și/sau acvacultură.
Cu această ocazie, au fost legitimate peste 200 de persoane, au fost verificate 22 de unități de acvacultură și pescării din județul Constanța și peste 150 de vehicule.
În urma acțiunilor desfășurate, polițiștii au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei, dintre care 30 la O.U.G. 195/2002, 11 la Legea 61/1991, 8 la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.
 
Totodată, au fost întocmite 2 dosare penale pentru braconaj piscicol, fiind ridicate, în vederea confiscării, aproximativ 3 kilograme de icre roșii și negre pentru care nu existau documente de proveniență.
De asemenea, au fost constatate 2 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
 
La acțiune au participat și specialiști de la Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură, Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Constanța și Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Constanța.
Taguri
Articolul anterior Dezbatere publică la Medgidia cu privire la taxele şi impozitele locale
Articolul următor Elevii care comit fapte de violență ar putea fi exmatriculați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei