Vineri, 05 Iunie 2026

Dosarul opririi în trafic al lui Daniel Horodniceanu, “albit” de CSM

de Madalina PETRESCU Miercuri, 08 Noiembrie 2023 4954 < 1 min citire
Dosarul opririi în trafic al lui Daniel Horodniceanu, “albit” de CSM
Secția pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a respins miercuri acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva lui Daniel Horodniceanu în dosarul în care fostul șef DIICOT este acuzat că și-a folosit influența pentru a încerca să scape de amendă, după ce a fost oprit în trafic de către polițiști, potrivit stiripesurse.ro
„Respinge acțiunea disciplinară exercitată de Inspecția Judiciară împotriva pârâtului procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, membru al CSM, cercetat sub aspectul săvârșirii abaterilor disciplinare prevăzute de art. 271 lit a) și lit. m) din Legea 303/2002 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către pârâtul procuror Daniel-Constantin Horodniceanu, membru al CSM, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare la Completul de 5 judecători al ÎCCJ”, este decizia de miercuri a Secției pentru procurori în materie disciplinară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Taguri
Articolul anterior O femeie este căutată de polițiști pentru o țeapă de 120.000 de euro cu ceapă cumpărată din Polonia
Articolul următor Ungaria anunță susținere totală pentru România, pe problema Schengen

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei