Duminică, 07 Iunie 2026

Dosarul „vaccinărilor la chiuvetă”. Ce pedepse au primit medicul şi complicii care eliberau certificate false în pandemie

de Oana CHIRANA Luni, 08 Decembrie 2025 490 1 min citire
Dosarul „vaccinărilor la chiuvetă”. Ce pedepse au primit medicul şi complicii care eliberau certificate false în pandemie
Medicul şi cei 12 complici ai săi din reţeaua prahoveană care a eliberat adeverinţe false de vaccinare anti-COVID în pandemie au primit, până acum, pedepse cu suspendare ori amânarea executării, potrivit Observator. O hotărâre definitivă va fi luată la începutul anului viitor.
Membrii reţelei „vaccinărilor la chiuvetă” au fost acuzați că au primit bani sau bunuri de la persoane care refuzau să se vaccineze, dar doreau să intre în posesia certificatelor, pentru a putea călători în perioada pandemiei.
Faptele au fost săvârşite în vara anului 2021, înainte ca România să fie lovită de al patrulea val al pandemiei.
Anchetatorii nu au reușit nici până acum să stabilească exact ce sumă a revenit fiecărui membru al reţelei din banii dați ca mită de cei care doreau să primească certificate fără să se vaccineze.
Medicul a fost condamnat pe 17 mai 2023 la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare în urma unui acord de recunoaştere a vinovăţiei. Condamnarea include pedeapsa de 2 ani pentru luare de mită şi un an şi 6 luni pentru fals informatic, potrivit sursei citate.
Care erau sumele plătite
Cei 12 complici ai medicului - asistente, infirmiere şi angajaţi ai Spitalului de Urgenţă Ploieşti, au primit, într-un proces separat, pedepse cuprinse între 8 luni cu amânarea executării pedepsei şi 3 ani cu suspendarea executării pedepsei.
Hotărârea definitivă va fi luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe 21 ianuarie 2026, conform Adevărul.
Taguri
Articolul anterior BNR: Monedă cu tema Centenar Marin Constantin, fondatorul Corului Madrigal, lansată în circuitul numismatic
Articolul următor Farul, învinsă în deplasare de ultima clasată din Superliga României la fotbal

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei