Două "călăuze" din Constanța luau mii de euro pentru a băga emigranți ilegali în țară

de Florentina BOZÎNTAN Joi, 27 Februarie 2014 233
Cei doi bărbați, surprinși în noaptea de marți spre miercuri, în apropierea clădirii dezafectate din comuna Mihail Kogălniceanu, unde au fost găsiți ascunși 15 emigranți arabi, au fost reținuți. Aceștia, identificați ca fiind Salim Memet și Ainur Memet, ambii din Medgidia, sunt cercetați pentru trafic de emigranți. 
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, cei doi sunt suspectați că i-au introdus în țară, ilegal, pe cei 15 suspecți, într-un vehicul, ascunși printre mărfurile transportate. Din anchetă a reieșit că aceștia au trecut granița prin zona Negru Vodă. 
"Din datele de anchetă a rezultat că migranții proveneau din zone de conflict arabe, fiind în tranzit prin România, iar că fiecare dintre aceștia ar fi plătit celor doi inculpați suma de 6.000 de euro, în schimbul traficării dinspre Bulgaria către Europa de Vest", au mai precizat procurorii constănțeni.
Cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând să fie prezentați Tribunalului Constanța, cu propunere de arestare preventivă.
"Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție", au mai precizat anchetatorii.
Mai trebuie menționat că există indicii cum că cei doi ar face parte dintr-o rețea mai amplă de traficanți de emigranți, oamenii legii continuând cercetările pentru tragerea la răspundere a tuturor celor implicați. 

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei