Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Două nave s-au ciocnit pe Dunăre: 5 persoane rănite. Conducătorul uneia dintre ambarcaţiuni era băut

de Madalina PETRESCU Duminică, 20 August 2023 219 1 min citire
Două nave s-au ciocnit pe Dunăre: 5 persoane rănite. Conducătorul uneia dintre ambarcaţiuni era băut
O ambarcaţiunea cu cinci persoane la bord plutea în derivă pe Dunăre, în zona Chiciu din Călăraşi, duminică dimineaţa, iar poliţiştii au stabilit că aceasta se lovise o barjă ancorată. Cele cinci persoane au avut nevoie de îngrijri medicale. De asemenea, conducătorul ambarcaţiunii a fost testat pentru consum de alcool, iar rezultatul a fost pozitiv.
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Călăraşi a anunţat că poliţiştii Serviciului Judeţean de Poliţie Transporturi Călăraşi au fost sesizaţi, prin 112, duminică, în jurul orei 5.30, cu privire la faptul că o ambarcaţiune în care se află 5 persoane pluteşte în derivă pe fluviul Dunărea, km 373, în zona Chiciu.
“Din primele cercetări a reieşit faptul că ambarcaţiunea în cauză a intrat în coliziune cu o barjă ancorată pe fluviul Dunarea, iar în urma impactului a rezultat vătămarea corporală a celor cinci persoane şi avarierea celor două nave. Echipa operativă deplasată la faţa locului a preluat şi transportat cele cinci victime în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Călăraşi, potrivit News.ro.
Sursa citată a menţionat că a fost testat conducătorul ambarcaţiunii pentru consum de alcool, iar rezultat a fost de 0.16 mg/l alcool în aerul expirat. De asemenea, el a fost testat cu un aparat DrugTest, iar rezultatul a fost negativ. Poliţiştii au întocmit în cauză un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Taguri
Articolul anterior Gorghiu, despre cazul din 2 Mai: Cei care produc accidente sub influența drogurilor nu mai beneficiază de suspendarea executării pedepsei
Articolul următor Ce spune IPJ Constanța despre modul cum au acționat să anunțe familiile victimelor accidentului de la 2 Mai

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei